Mesaj de bun venit

„Stăpânul acestei case e mereu primitor, primeşte în ograda lui fiecare trecător”
Prin această inscripţie de poartă secuiască Vă urez bun venit în judeţul Harghita, plaiul tradiţiilor şi al brazilor mereu verzi. 
 
Fiecare persoană care vizitează regiunea noastră îşi aduce aminte de diferite lucruri. Pentru unii rămâne în amintire imaginea munţilor grandioşi ai Harghitei şi a statuii Fecioarei Maria de la Şumuleu, ori imaginea Lacului Sfânta Ana sau a Lacului Roşu, în timp ce alţii îşi amintesc cu drag de ce au simţit mergând pe drumurile cu căruţe cu fân şi întâlnind bunicile noastre ce poartă basma. Pentru mine acest ţinut reprezintă casa, pământul natal unde oamenii trăiesc muncind din greu pentru a-şi asigura existenţa de la o zi la alta şi un nivel de trai corespunzător. Acesta este locul unde trebuie să muncim şi noi, să ne folosim aptitudinile şi cunoştinţele acumulate urmând exemplul înaintaşilor, care au reuşit să prospere respectând tradiţia, conservând şi transmiţând generaţiilor următoare comorile culturale şi naturale ale regiunii.
 
Munţii, pădurile, izvoarele cu ape minerale şi tradiţiile care emană din toate acestea ne fac unici şi ne dau speranţă.
Vă urez bun venit în judeţul Harghita!
Vă doresc, stimaţi oaspeţi, să Vă simţiţi ca acasă şi să vă bucuraţi de ospitalitatea noastră, iar pe dumneavoastră, membri ai comunităţii harghitene, Vă invit să construim împreună acest judeţ, făurindu-l mai puternic şi de succes!
 
Borboly Csaba
Preşedinte
POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«februarie, 2017»
lmmjvsd
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728
Sondaj

În general, care este suma per membru de familie, pe care o cheltuiți lunar pentru achiziționarea de alimente?

Votează
FACEBOOK

CreArt
Network of Cities for Artistic Creation
European Day of Artistic Creativity
Creative Ideas Bank

Telefoane utile

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774