Eficientizarea aplicării legislației Uniunii Europene privind conservarea naturii

La Bruxelles s-a discutat despre coexistența cu speciile care stârnesc conflicte

(0 Votări)4 vizualizări

„Pentru conservarea biodiversității ar trebui acordată o atenție sporită, mai ales în regiunile mai puțin dezvoltate. Eficientizarea managementului fondului de vânătoare ar contribui la rezolvarea problemelor existente. Formele de agricultură, în special cele tradiționale trebuie sprijinite, acestea contribuind în mare măsură la conservarea și îmbunătățirea biodiversității. 

În regiunile mai puțin dezvoltate formele tradiționale de agricultură încă nu au dispărut, iar potențialul acestora trebuie să fie recunoscut și sprijinit în mod adecvat. Și locuitorii din aceste regiuni au dreptul la integritatea proprietății, dreptul la integritatea fizică. Dar asigurarea acestora implică niște costuri pe care trebuie să le asume atât statele membre, dar și Uniunea Europeană”, a afirmat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, la ședința plenară a Comitetului Regiunilor de la Bruxelles, ocazie cu care a prezentat proiectul de aviz privind Promovarea, în cadrul directivelor UE privind natura, a coexistenței cu specii care stârnesc conflicte, în calitate de raportor.

Acesta a adăugat că Legislația UE privind protecția mediului nu este aplicată în mod corespunzător, făcând referire la dispozițiile rețelei Natura 2000 sau la subvențiile oferite prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) privind măsurile pentru prevenirea daunelor produse de carnivorele mari (acest subiect a fost adus în atenția Comisiei ENVE din cadrul Comitetului Regiunilor, în data de 18 septembrie - http://judetulharghita.ro/stiri/romania-trebuie-sa-respecte-prevederile-cu-privire-la-preventie.html).

„În România se observă o rezistență sporită față de respectarea anumitor directive privind protecția mediului, încălcând astfel angajamentul de armonizare a legislației interne cu legislația UE. Ca urmare a suspendării cotei de recoltare pentru carnivore mari, situația a devenit și mai gravă, iar sporul natural excesiv afectează negativ menținerea lor la un stadiu corespunzător de conservare, încălcând astfel articolul 14 din Directiva Habitate. Așadar, situația actuală nu numai că pune în pericol conservarea fondului genetic al populației de urși, dar și proprietatea și viața oamenilor”, a adăugat Borboly Csaba.

În discursul său, președintele consiliului județean a menționat faptul că în vederea asigurării biodiversității nu trebuie modificată Directiva Habitate, ci este nevoie de eficientizarea aplicării legislației europene în ceea ce privește conservarea naturii, fapt subliniat și de Comisia Europeană în comunicarea cu privire la Planul de acțiune pentru natură, cetățeni și economie. Statele membre trebuie să acționeze consecvent în introducerea directivelor în legislația internă, în special în regiunile mai puțin dezvoltate unde procesul de aplicare este mult prea lent.

Despre activitatea președintelui Consiliului Județean Harghita în cadrul Comitetului Regiunilor puteți afla mai multe accesând: https://www.borbolycsaba.ro/ro/activitati/comitetul-regiunilor/.

Mai multe informații referitoare la proiectul de aviz cu privire la speciile care stârnesc conflicte, puteți afla accesând: https://www.borbolycsaba.ro/ro/promovarea-coexistentei-cu-specii-care-starnesc-conflicte-in-cadrul-directivelor-habitate/ .

Miercurea Ciuc, 10 octombrie 2017


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«octombrie, 2017»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031
Sondaj

În general, care este suma per membru de familie, pe care o cheltuiți lunar pentru achiziționarea de alimente?

Votează
FACEBOOK

CreArt
Network of Cities for Artistic Creation
European Day of Artistic Creativity
Creative Ideas Bank

Telefoane utile

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774